Destinele se schimbă cât ai clipi din ochi

Nu cred în ideea de soartă scrisă, însă cred că ne construim destinul în fiecare zi, fără să ne dăm măcar seama. De multe ori ne gândim la soartă sau la destin ca la ceva grandios, ce se întinde pe parcursul întregii vieți, pentru realizarea căruia sunt necesari ani și ani. Poate este și vina istoriei, care memorează doar destinele excepționale. Un destin insă nu trebuie neapărat să fie ceva monumental. Și de multe ori nici nu este.

Nimic nu este scris, totul este o iluzie.

Destinele se schimbă cât ai clipi din ochi. Toate, fără excepție.

Adu-ți aminte când ți-ai cunoscut partenerul sau partenera de viață. Primul moment. Care a fost el? Poate v-ați văzut pe stradă, poate a fost un telefon sau o petrecere. Poate că în ziua în care ai ajuns la job, privirea ți s-a oprit asupra unui coleg sau a unei colege de muncă. Poate că erai în vacanță sau ai coborît după lapte.

Oricât de variate sunt aceste momente, de aici a început totul. A fost o clipă care ți-a determinat instantaneu ce avea să se întâmple în viitor.

Iar mai departe, povestea voastră a continuat. Cu întâlniri, cu vacanțe, cu discuții interminabile, cu telefoane în miez de noapte. Cu momente de fericire, cu altele dulci-amare.

Anii au trecut, poate ați format o familie, poate că nu.

Dar totul a început din acea clipă. Ea a fost sămânța din care a germinat drumul tău.

Ți-am dat exemplul unei relații de cuplu, însă acest concept se aplică în toate domeniile vieții.

Când ți-a venit o idee de afaceri… care acum este pusă în practică.

Cănd ai văzut o poză cu un loc superb de partea cealaltă a globului… care acum este deja o amintire frumoasă de vacanță.

Când ai fost la un seminar… care a lăsat o amprentă puternică asupra modului tău de gândire.

… și exemplele pot continua.

Destinele se schimbă cât ai clipi din ochi, fără excepție. Durează însă până ce noua realitate ia locul celei vechi.

Îmi amintesc de o poveste din anii de facultate. La un workshop, l-am avut ca invitat pe Napoleon Helmis, regizorul și scenaristul filmului Italiencele. În film este vorba despre două fete care sunt amăgite să plece în Italia, chipurile să muncească. Odată ajunse acolo, realitatea este cu totul alta. Întoarse în satul natal, încearcă să treacă peste traume. Regizorul ne-a povestit ca la scurt timp dupa lansarea filmului pe ecrane, a primit un mesaj de la o fată aflată într-o situație asemănatoare: urma să plece să muncească. După ce a văzut filmul însă, a început să se intereseze mai amănunțit și astfel a aflat ca urma să împărtășească soarta personajelor din film. Era un mesaj de mulțumire că un film i-a salvat astfel viața. A avut noroc și s-a schimbat un destin.

Destinul nu este imutabil, ni-l creăm și ni-l distrugem în fiecare zi cu fiecare alegere pe care o facem. Sunt o infinitate de drumuri pe care putem merge, iar prin ceea ce faci alegi constant o cale. În fiecare zi. Cu fiecare decizie pe care o iei. Cu fiecare întârziere în trafic.

Unele alegeri sunt mai vizibile decât altele. Altele sunt abia perceptibile însă au puterea de a schimba total cursul vieții. Viața ta dar și a altora.

Întrucât îmi sunt cele mai apropiate, îți voi da câteva exemple din experiența mea:

Am ajuns la Facultatea de Film pentru că s-a”nimerit” să schimb un canal TV fix când se difuza spotul promoțional. De aici au germinat o mulțime de semințe în toate domeniile.

Una dintre cele mai frumoase relații pe care le-am avut a început cu un semn de pa-pa din mână – ironic, ea mie. Ulterior nu am mai vrut să-i spun la revedere. 🙂

O colaborare de mai bine de 12 ani cu un client a început cu un telefon scurt, sub un minut, primit pe când eram în vacanță pe plajă.

O frumoasă colaborare de afaceri care a început cu o simplă strângere de mână.

Toate aceste mici întâmplări au ajuns să aibă consecințe uriașe în viitor. Este așa numitul butterfly effect, sau efectul fluturelui. Teoria spune că este de ajuns ca un fluture să bată din aripi în Hong Kong pentru a stârni o furtună în SUA.

Trecem în fiecare zi prin grămezi întregi de astfel de semințe care abia așteaptă să fie culese și plantate. Depinde doar de noi dacă le alegem pe cele care ne servesc scopului sau dimpotrivă, ne fac mai mult rău. Însă fie că suntem conștienți sau nu, le culegem în fiecare zi, le plantăm și avem grijă de ele să crească.

Ție ce întâmplări ți-au modelat destinul? Determină cum poți să fii mai prezent acum, în acest moment și vei recunoaște mai ușor drumurile care ți se deschid. Cheia viitorului este în prezent. Iar trecutul nu are chei, ci doar lecții pentru fiecare dintre noi.

Daca ti-a placut acest articol si vrei sa inveti si mai multe despre destin, alegeri, cum să trăiești în prezent, precum si o multime de alte subiecte interesante, te astept la seminarul Mecanismele Succesului. Click aici pentru detalii.

Misiunea mea este sa te ajut sa iti atingi adevaratul tau potential, atat pe plan personal cat si profesional. Daca vrei sa lucram impreuna sau organizezi un eveniment la care vrei sa vorbesc trimite-mi un mesaj si iti voi raspunde in cel mai scurt timp posibil. Pana atunci, sper sa te bucuri si sa iti foloseasca materialele de pe acest site.