
Te-ai întrebat până acum ce este de fapt succesul? Te-ai întrebat cum de unor oameni totul le merge din plin pe toate planurile în timp ce alții, poate mai talentați și mai muncitori, nu reușesc să obțină succesul dorit? Vestea bună este că succesul nu este altceva decât rezultatul unor tipare de gândire, unor obiceiuri și unor atitudini dezvoltate în timp. Oricine se poate bucura de succes, iar acest atelier îți propune ca TU să devii următorul om de succes, să fii fericit și să îți modelezi viața exact așa cum îți dorești.
Vino la acest workshop și vei învăța tot ce trebuie să știi și să aplici pentru a atinge succesul, atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Chiar dacă pui în practică doar o parte din cele discutate, vei vedea că viața ta se va îmbunătăți considerabil.
Iată câteva din tematicile despre care vom vorbi:
- Ce este de fapt succesul și cum poți fi un om fericit
- Cum să identifici ce iți dorești. Importanța valorilor și a misiunii tale personale. Exemple.
- Cum să îți găsești și să iți păstrezi motivația de a merge înainte
- Cum să îți cultivi imaginea de sine – baza tuturor lucrurilor pe care le vei realiza
- Cele două emoții primordiale, atitudinea și neutralitatea situațiilor. Cum putem transforma o situație negativă în ceva pozitiv. Persoanele toxice. Cum poți scăpa de stres
- Trecut, prezent și viitor. De ce este esențial să trăiești în prezent
- Unul dintre cele mai importante instrumente pe care le avem: puterea deciziilor. Asumarea și prețul acestora
- Cum să elimini blocajele mentale care stau în calea succesului tău. Vei învăța să lucrezi cu subconștientul tău – cel mai puternic aliat pe care îl ai
- Cum să iți construiești un plan de acțiune. Obiective, obiceiuri, redefinirea priorităților
- Legea atracției universale, gândirea pozitivă și rolul karmei. Cum să beneficiezi de “coincidențe fericite” deoarece nimic nu este întâmplător
- De ce te plătesc oamenii? Cum creezi valoare?
- Cum să îți construiești un plan de acțiune și să treci la treabă chiar de azi
Dacă te interesează participarea la acest workshop, te rog să mă contactezi aici. Iți voi trimite mesaj când va fi organizată următoarea sesiune.